Cursul euro – ispita lui Ion Lungu pentru medicii care vor cabinetele Primăriei


Intră acum și în grupul de

Doar patru din cele 95 de cabinete medicale ce aparţin Primăriei Suceava au fost vândute până acum către medicii care le aveau în chirie. Primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, a anunţat miercuri că suma medie cu care se vinde un cabinet este de 18.000 de euro şi că se aşteaptă ca odată cu scăderea cursului euro aceste cabinete să devină atractive pentru medici.

Lungu a spus într-o conferinţă de presă că respectivele cabinete vor trebui vândute şi că la Primărie se pot depune cererile de cumpărare a cabinetelor, conform legilslaţiei în vigoare.

“Fac apel la medici să vină la Primărie şi să începem să punem actele la punct, astfel încât procedurile să fie îndeplinite şi cabinetele să treacă în proprietatea celor care le-au avut până acum în chirie”, a explicat Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de